"Odată, pe vremea când aveam eu şase ani, am dat peste o poză minunată, într-o carte despre pădurile virgine, numită „Întâmplări trăite”. Înfăţişa un şarpe boa care înghiţea o fiară sălbatică.
În cartea aceea se spunea: „Şerpii boa îşi înghit prada dintr-o dată, fără s-o mai mestece. Pe urmă, nu mai sunt în stare să se mişte şi dorm întruna, timp de şase luni, cât ţine mistuitul“.
M-am gândit atunci îndelung la peripeţiile din junglă şi am izbutit să fac la rându-mi, cu un creion colorat, primul meu desen.
Le-am arătat oamenilor mari capodopera mea şi i-am întrebat dacă desenul acesta îi sperie.
Ei mi-au răspuns:
- De ce să te sperii de-o pălărie?
Desenul meu nu înfăţişa o pălărie. Înfăţişa un şarpe boa care mistuia un elefant. Am desenat atunci şarpele boa pe dinăuntru, pentru ca astfel să poată pricepe şi oamenii mari. Ei au întotdeauna nevoie de lămuriri.
Oamenii mari m-au povăţuit să le las încolo de desene cu şerpi boa, fie întregi, fie spintecaţi, şi să-mi văd mai degrabă de geografie, de istorie, de aritmetică şi de gramatică. Aşa s-a făcut că, la vârsta de şase ani, am părăsit o strălucită carieră de pictor. Nereuşita cu desenul meu numărul 1 şi cu desenul meu numărul 2 îmi tăiase orice curaj. Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri.
Astfel că a trebuit să-mi aleg altă meserie şi am învăţat să conduc avioane. Am zburat mai pretutindeni în lume, iar geografia, ce-i drept, mi-a fost de mare ajutor. Puteam, dintr-o privire, să deosebesc China de Arizona. Lucru foarte folositor, dacă te rătăceşti în timpul nopţii.
Aşa că eu, de-a lungul vieţii mele, am avut o sumedenie de legături cu o sumedenie de oameni serioşi. Mi-am petrecut multă vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte îndeaproape. Ceea ce nu mi-a îmbunătăţit părerea despre ei.
Când întâlneam pe câte cineva care-mi părea mai dezgheţat la minte, îl puneam la încercare cu ajutorul desenului meu numărul 1, de care niciodată nu m-am despărţit. Voiam să ştiu dacă avea o minte într-adevăr pătrunzătoare. Numai că răspunsul erau mereu acelaşi: „E o pălărie”. Atunci eu nu-i mai pomeneam nici de şerpii boa, nici de pădurile virgine, nici de stele. Căutam să fiu pe înţelesul lui. Stăteam cu el de vorbă despre bridge, despre golf, despre politică şi despre cravate. Iar el era încântat că făcuse cunoştinţă cu un om atât de aşezat."
